Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franţa, a anunţat, duminică, premierul Victor Ponta.
El a precizat că pasagerii răniţi sunt internaţi în 6 spitale din regiunea în care s-a produs accidentul.
"Este vorba despre un autocar care efectua o cursă de linie, o cursă obişnuită, cu cetăţeni români care veneau din Spania şi se îndreptau către România. Nu e vorba, cel puţin din datele pe care noi le avem, de ceea ce s-a comunicat iniţial, de un grup de copii. Era vorba de părinţi, unii dintre ei însoţiţi de copii", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Primul ministru a afirmat că în afara anchetei demarate de autorităţile franceze, autorităţile române vor analiza împrejurările şi condiţiile tehnice care au dus la producerea accidentului.
"Ministrul de Interne m-a informat despre faptul că, de azi, au început verificările referitoare la respectarea condiţiilor legale în care s-a efectuat acest transport de persoane, firmele care au fost implicate, evident respectarea condiţiilor tehnice, şi, în colaborare cu autorităţile din Franţa, urmează să stabilim în cel mai scurt timp ce a stat la baza prodeucerii acestui accident, eventuale vinovăţii, şi mai ales măsuri de luat imediat pentru a se evita pe cât posibil asemenea incidente în viitor", a mai spus premierul.
Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franţa, a anunţat, duminică, premierul Victor Ponta.
El a precizat că pasagerii răniţi sunt inter