Petrolul a plecat neînvinsă de la Cluj, după un meci în care a condus de două ori pe tabela de marcaj, fără, însă, să izbutească să-şi conserve avantajul.
Decişi să se revanşeze după nereuşitele din ultima perioadă şi să răzbune ghinioanele de care s-au tot lovit, petroliştii au avut un start de partidă extrem de convingător în „Gruia", dominându-şi copios adversarii în primele 25 de minute ale confruntării.
La scurt timp după fluierul de start, Bokila a ratat prima mare ocazie, atunci când, plecat într-o cursă de la centrul terenului, a şutat de la 12-13 metri, lateral stânga, pe lângă Felgueiras, dar şi pe lângă colţul scurt. Grozav (11) l-a pus, şi el, la grea încercare pe portarul amfitrionilor, cu un şut de la 20 de metri, lateral stânga, la care Felguieras a intervenit providenţial, însă, doar un minut mai târziu, portughezul nu şi-a mai putut salva echipa, deviind în plasă mingea trimisă puternic de BOKILA, de la 12 metri.
Atacantul „lupilor" putea înscrie pentru 2-0, în minutul 17, atunci când, rămas singur după o pasă de senzaţie semnată de către Boudjemaa, n-a reuşit să-l învingă pe Felguieras.
Mircea Rednic rămâne la Petrolul. Clubul infirmă negocierile cu Dorinel Munteanu
În plină perioadă de joc controlată clar de către ploieşteni, CFR a reuşit să egaleze după o fază clasică, o centrare trimisă, de pe dreapta, de Pinto, şi o reluare cu capul, a lui KAPETANOS (28), scăpat din marcajul fundaşilor adverşi.
Grecul a avut, mai apoi, şansa să-şi aducă echipa în avantaj, cu un şut de la 20 de metri la care Hamutovski (28) a intervenit excelent, iar prima repriză s-a încheiat, până la urmă, nedecis, după un joc alert, pe contre.
Petrolul a început furibund şi partea secundă, trecând în trei rânduri pe lângă gol la situaţiile imense ale lui Galamaz (48), Cristescu (49) şi Bokila (51), însă a şi trăit periculos, atunci când