Unitatea medicală s-a înscris în programul de granturi lansat de Raiffeisen Comunităţi cu proiectul “Dotarea Laboratorului Central al Spitalului Clinic Judeţean Mureş” privind achiziţionarea unui autoclav nou, aparat utilizat atât în activitatea de sterilizare a unor materiale utilizate, cât şi pentru producerea de medii de cultură în sectorul de bacteriologie al laboratorului. În total, s-au înscris 209 de proiecte la nivel naţional, pentru finanţare din partea Raiffeisen, din judeţul Mureş fiind selectate să intre în cursă şase proiecte, pe domeniile social, educaţie şi sănătate.
Autoclavele existente, uzate fizic şi moral
“Aparatele existente, două autoclave cu pereţi dublii care funcţionează cu gaz metan, sunt vechi – anul fabricaţiei 1977 respectiv 1973, uzate moral şi fizic, care, din punct de vedere al siguranţei în exploatare, nu oferă condiţii corespunzătoare nici în ceea ce priveşte BIOSIGURANŢA şi nici nu asigură protecţia muncii, Laboratorul de analize medicale neputând fi acreditat RENAR conform standardului ISO SR EN 15189”, se arată în proiectul postat pe site-ul Raiffeisen Comunităţi.
Autoclavul nou permite certificarea RENAR a laboratorului
Implementarea acestui proiect, potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean Mureş, va scădea considerabil riscul unor analize eronate deoarece vor fi folosite medii de cultură de calitate superioară şi va determina, în acelaşi timp, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a siguranţei personalului laboratorului prin respectarea cerinţelor standardelor de calitate în laborator, a cerinţelor legislaţiei în vigoare referitoare la normele sterilizării.
“Autoclavul de sterilizare pentru laboratorul central este absolut necesar, deoarece figurează în planul de conformare pentru obţinerea certificatului RENAR, fără de care laboratorul nu poate funcţiona înspre exterior. Este un certifi