Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul Naţional al Unităţilor Protejate la Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 3 septembrie 2012 ·

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care fac parte din categoria grupurilor vulnerabile, dar şi a persoanelor cu dizabilităţi privind facilitarea încadrării lor pe piaţa forţei de muncă, precum şi sensibilizarea angajatorilor privind necesitatea angajării acestor persoane, Fundaţia „Alături de Voi” România organizează a treia ediţie a Târgului Naţional al Unităţilor Protejate, care va avea loc în acest an la Târgu Mureş.

„Ideea de economie socială în România”

Evenimentul se va desfăşura în perioada 4-8 octombrie, scopul acestuia fiind crearea unei legături între unităţile protejate din România, piaţa largă de consum şi mediul business, astfel încât să poată fi oferită imaginea completă a construirii relaţiei cu clientul de toate tipurile. ”Noi am realizat încă două ediţii şi această a treia ediţie încearcă să cumuleze experienţa celor anterioare, prin a invita cât mai multe unităţi protejate să adere la ideea de târg naţional şi la angajarea persoanei cu dizabilitate într-un loc de muncă acolo unde să presteze o activitate. Să-şi găseascaă rolul şi importanţa ei într-o societate economică. Noi aşa sperăm că vom reuşi să facem cât mai cunoscută ideea de economie socială în România, că vom reuşi să aducem din statele membre UE şi la noi în România aspectul acesta al angajării persoanelor din grupurile vulnerabile astfel încât structurarea locurilor de muncă să se facă în funcţie de nevoile persoanelor”, a declarat Carmen Ciulea, directorul Fundaţiei ADV România, filiala Mureş.

Creaţiile persoanelor cu dizabilităţi prezentate publicului

Acest târg va da posibilitatea ONG-lor de a ieşi în faţa agenţilor economici, şi nu numai, cu produsele create în unităţile lor protejate, însă pentru acest lucru a fost necesară înscrierea la eveniment, înscriere care s-a finalizat la sfârşitul săptămânii trecute. Însă, în funcţie de n

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum 2 ore
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 3 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Anca Molnar, cunoscută ca „make-up artistul vedetelor”, a murit la doar 35 de ani. Mesajul emoționant lăsat înainte de a pierde lupta cu boala

Gandul acum 22 minute
Showbiz-ul din România a fost lovit de o veste extrem de tristă: Anca Molnar, cunoscută drept „make-up artistul vedetelor”, a murit la doar 35 de ani, după o luptă grea cu cancerul. Tânăra a fost optimistă până la final, dar boala a fost mai puterni

Trafic restricţionat în mai multe zone din Bucureşti de Ziua Eroilor

Mediafax acum o ora
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul rutier va fi restricţionat în următoarele zone: - restricţionarea traficul rutier pe Str. Constantin Mille, în data de 13 iunie a.c., între orele 19.30-23.00 - restricţionarea traficului rutier pe Cale

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°