Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au încheiat „Zilele Medgidiei"

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 septembrie 2012 ·

Cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Medgidiei a ajuns la final. Sărbătoarea oraşului s-a încheiat după un week-end plin de evenimente, cu activităţi cultural-artistice variate. Sâmbătă dimineaţa, locuitorii oraşului au avut ocazia să se delecteze la recitalul de pian al copiilor din clasele doamnelor profesoare Angela Bejenaru şi Inga Postolache. Pensionarii s-au relaxat la un concurs de şah, organizat la Clubul Pensionarilor. După-amiaza, de la ora 17.00, parada ansamblurilor folclorice din Medgidia şi din alte localităţi a încântat prin culoare, muzică şi diversitate ochii celor care s-au întâlnit cu ansamblurile pe traseul ce a străbătut zonele principale ale oraşului. Parada a anunţat sărbătoarea folclorică de sâmbătă seara, când pe scena amplasată în centrul oraşului au urcat, rând pe rând, ansambluri folclorice precum Brâuleţul, Doina Dobrogei, ansamblul Neokastro din Grecia, Karasu şi solişti vocali. Ziua de 2 septembrie a fost o zi plină de activităţi la Medgidia, reprezentând data la care s-au împlinit 156 de ani de la prima atestare oficială a localităţii. Ziua a debutat cu un moment de dramaturgie ce a avut ca scop reiterarea vremurilor în care Medgidia a primit numele de la sultanul turc. Distincţii oferite de Ziua Medgidiei De la ora 11.00, în sala de şedinţe a Pimăriei Medgidia a avut loc şedinţa festivă a Consiliului Local Medgidia, în cadrul căreia li s-a conferit titlul de cetăţeni de onoare domnuluiTitus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe, domnului Puiu Haşotti, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi domnului profesor universitar Kemal Karpat. Dintre aceştia, a fost prezent la şedinţă domnul Titus Corlăţean, care a precizat faptul că este încântat şi onorat de titlul ce i s-a conferit, subliniind faptul că distincţia primită îl obligă să ajute Medgidia şi să susţină proiectele de dezvoltare a localităţii. La şedinţă a participat şi IPS Te

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°