Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perdeaua de protecţie din jurul afacerilor senatorului Măgureanu

Publicat in Romania Libera, luni 3 septembrie 2012 ·

Trimis să controleze afacerile evazioniste ale familiei Măgureanu, comisarul Nadia Păcală de la Structura Centrală a Gărzii Financiare a sfârşit prin a se întâlni cu fiica senatorului Cezar Măgureanu, pentru a- i da sfaturi despre cum să-şi rezolve problemele din actele contabile.

Anchetat de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate pentru aderare la un grup infracţional organizat care producea statului anual prejudicii de 40 de milioane de euro, senatorul Cezar Măgureanu (foto) este unul din parlamentarii români care a reuşit să-şi creeze structuri de protecţie în interiorul instituţiilor statului pe care îşi sprijinea afacerile apropia­ţilor. Surse judiciare au explicat pentru RL cum beneficiau de pro­tecţie ginerele şi fiica senatorului chiar şi din momentul în care au intrat în atenţia autori­tăţilor statului pentru afacerile evazioniste cu produse alimentare, mai ales zahăr.

În cursul anului trecut, doi comisari de la Structura Centrală a Gărzii Financiare au fost detaşaţi la Giurgiu pentru a verifica afacerile familiei Găzdac, adică a ginerelui senatorului Cezar Măgureanu. Unul dintre cei doi comisari era Nadia Păcală. Pe perioada deplasării, cei doi comisari au întocmit mai multe note de constatare. În prima dintre acestea arătau că nu li s-a pus la dispozi­ţie documentele contabile apar­ţinând societăţilor care trebuiau controlate. Ginerele senatorului, Sorin Găzdac, în prezent arestat şi el, a trimis prin fax la Garda Financiară o solicitare de amânare cauzată de faptul că contabilul societăţilor este în spital. Solicitarea, potrivit surselor RL, este aprobată de Sorin Florea, adjunctul Gărzii Financiare de la acel moment.

După o săptămână, cei doi comisari ai Gărzii ­Financiare merg din nou la firmele lui Găzdac, iar acesta din nou nu pune la dispoziţie documentele. Mai mult, ginerele senatorului trimite o nouă solicitare d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 58 minute
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 45 minute
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 59 minute
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 27 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul

Cancan acum 44 minute
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirm

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 5 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°