Mai toti politicienii romani se feresc sa rosteasca in discursurile lor cuvantul "patrie", in schimb abuzeaza de "tara". Motivul? Le e mai aproape notiunea de "tara". In plus, "patrie" ar trebui sa insemne o comunitate de teritoriu, limba, cultura si civilizatie, ceea ce noua ne lipseste din 1944, ca si germanilor pana la 1 octombrie 1990.
Destramarea unei patrii nu-i ingrijoreaza deloc pe politicieni, iar elemente ideologice legate de viitorul natiunii noastre nu intra in discutie cand stabilesc programele de guvernare, de teama sa nu fie acuzati de nationalism. Or a vorbi si a gandi in temeiul adevarului despre natiune si idealuri nationale nu inseamna nationalism.
Tara noastra e ... a mea
Fiindca unora le e greu, iar altora jena sa-si clarifice obiectivele nationale, inlocuiesc termenul "patrie" cu "tara", un concept care inglobeaza fostele principate Tara Romaneasca, Tara Moldovei, Tara Ardealului...
Din aceasta pricina, apar tot soiul de tendinte etnicist-separatiste, speculandu-se realitati istorice medievale disparute precum Tara Cumanilor, Tara Secuilor, Tara Banatului, Basarabia, Bucovina...
Fireste, frecventa unor sintagme patriotarde ca "tara mea" si "tara noastra", folosite pentru captatio benevolentiae, releva si o anume stare de spirit: senzatia de proprietate si empatia, de nu, declaratia sforaitoare de dragoste fata de alegatori in schimbul votului.
Fiindca simtim lipsa de sinceritate, ipocrizia si interesul electoral al unor astfel de exprimari, sa observam ca "tara mea" are un sens pentru poporeni si alt sens pentru majoritatea politicienilor. Pentru noi, "tara mea" inseamna familia, stramosii, casa si proprietatea, a mea si a tuturor celorlalti aidoma mie.
Averea comuna si buzunarul meu
Pentru multi politicieni, "tara mea" inseamna, in afara familiei, a ca