Combinatul Azomureș intenționează să extindă parteneriatul demarat cu Primăria orașului Luduș și la nivelul municipiului Târgu-Mureș prin organizarea unei burse a locurilor de muncă în această lună. “E un prim test și pentru noi pentru a încerca piața muncii locale și pentru a putea demara cea mai amplă acțiune de recrutare. Este vorba de o bursă a locurilor de muncă, la Târgu-Mureș, în a doua parte a lunii septembrie”, a declarat, pentru cotidianul “Zi de Zi”, Ovidiu Maior, purtător de cuvânt al combinatului Azomureș.
Retehnologizare marca Ameropa
Potrivit acestuia, parteneriatul dintre cel mai important producător îngrășăminte din România și Primăria orașului Luduș s-a născut din nevoile ambelor părți implicate. “Pe de o partea societatea Azomureș, care pune deja în aplicare planul de investiții anunțat de compania elvețiană Ameropa odată cu preluarea producătorului de îngrășăminte de la Târgu-Mureș și care are o importantă componentă de resurse umane. În următorii trei ani și jumătate se vor realiza ample lucrări de retehnologizare a instalațiilor în paralel cu activitatea de producere a îngrășămintelor, motiv pentru care este important pentru Azomureș să aibă la dispoziție o bază de date din care să selecteze personal de calitate”, a explicat Ovidiu Maior. “Nu ne gândim la concedieri, vorbim doar de plecări voluntare, chestiuni de pensionare sau situații de forță majoră cum sunt actele de indisciplină, aici fiind tot timpul în discuții și cu sindicatele de pe platformă. Pe de altă parte a contat și interesul primarului din Luduș, care asigură un suport moral și tehnic, scopul fiind până la urmă de a reduce șomajul în oraș”, a mai spus purtătorul de cuvânt al combinatului Azomureș.
CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail cariere@azomures.com.
Combinatul Azomureș intenționează să extindă parteneriatul demarat cu Primăria orașului Luduș