Atunci când e prea multă, lumina orbește. Iar când omul vrea, lumina devine instrument de tortură ori agent terapeutic. Aceste afirmații se referă atât la nivelul individual cât și la cel social. Unul dintre gunoaiele scormonite de tăvălugul referendumului încheiat de curând este și cel al disputei dintre Europa de Est și Europa de Vest în materie de influență asupra transformărilor politice care au loc in Romania. “Patriotismul de clopotniță”, practicat in special de fostul presedinte interimar al Romaniei a servit din plin acestei resurecții tardive a unei problematici care ține de războiul rece. De unde vine luminarea Romaniei și a românilor ? De la răsăritul lui Putin sau din strălucirile pline de nuanțe ale Bruxelles-ului? De la Est, cum era cazul până in 1989 ? Sau de la Vest, cum s-a hotărât, iar românii s-au bucurat de aceasta, in 2007 ?

Intorcându-ne fie și in treacăt asupra modului cum se construiesc opiniile politice, putem să observăm lesne că revenirea obsedantă la asemenea intrebări, formulate in diferite chipuri din 1989 încoace nu face altceva decât să agite zgomotos și, zic eu, inutil o piață uriașă. Intocmai precum în piața de produse economice, cine strigă mai tare, ține mai mult cuvântul și ocupă atenția cumpărătorilor de ocazii, acela poate spera la un câștig mai important.  Aici nu se dau însă bunuri materiale, ci imateriale, de natură politică. Două dramatizari ale răului și/sau ale binelui se confruntă public. In prima, Făt-Frumos e Rusia, iar Zmeul e Uniunea Europeană.  In cea de-a doua, rolurile se inversează: Uniunea Europeană devine Făt-Frumos amabil, binevoitor și plin de bune intenții, iar Rusia e Zmeul cel hapsân care trebuie dovedit cu orice chip.  Ambele scenarii urmăresc același obiectiv: elaborarea unei competențe politice, specifice pentru votul din decembrie 2012. In linii generale, o competență politică se definește pri