„Adevărul“ vă prezintă efectele pe care le va avea asupra cluburilor din România regula implementată de preşedintele UEFA.
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte pe care le are Michel Platini ca preşedinte al UEFA e implementarea „Legii fairplay financiar". Această noţiune a apărut prima dată în 2009, când datoriile marilor cluburi din Europa atinseseră cote maxime, şi reprezintă, în mare, interdicţia unui club de a cheltui mai mult decât produce.
Ea are menirea de a echilibra piaţa concurenţială în Europa şi de a proteja echipele care depind de un patron ce şi-ar putea retrage finanţarea. Ultimul astfel de caz e cel de la Malaga, care nu mai poate suporta salariile jucătorilor transferaţi de fostul finanţator, şeicul Al-Thani din Qatar, plecat în această vară de la echipă, gruparea spaniolă fiind acum aproape de un colaps financiar.
Nemţii o susţin cel mai mult
Platini vrea să evite ca astfel de situaţii să se repete la Manchester City sau PSG, spre exemplu, alte echipe patronate de şeici şi la care s-au cheltuit pe jucători şi salarii sume care depăşesc cu mult nivelul veniturilor.
Măsura e salutată în special de grupările din Germania, care sunt cele mai bine organizate din punct de vedere financiar, în comparaţie cu cele din Anglia, Spania şi Italia, pline de datorii. „Ceea ce face City e un doping financiar", a spus Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal, în timp ce Uli Hoeness, managerul lui Bayern, a acuzat concurenţa incorectă în Europa din partea unor cluburi cu balanţă negativă, în timp ce gruparea sa se încadrează în fiecare an în buget.
„Eu nu sunt în această funcţie pentru a fi popular. UEFA trebuie să protejeze cluburile, nu să le ucidă. Vreau doar ca echipele să cheltuiască banii pe care-i au, nu ceea ce nu au. Dacă echipele nu respectă aceste reguli, vor avea probleme", a declarat de curând Mi