Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a afirmat, marţi, la o întâlnire cu comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, că acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui să aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă.
"Acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui sa aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă, ca şi efect a schimbărilor climatice, poate chiar din Fondul European de Solidaritate", a spus Plumb, citată într-un comunicat remis Mediafax de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
Declaraţia a fost făcută în contextul discuţiilor referitoare la seceta din ultima perioadă, care a afectat multe state europene, inclusiv România.
La aceeaşi întrevedere de la Bruxelles, ministrul Mediului şi-a exprimat, încă o dată, susţinerea pentru aplicarea măsurilor necesare pentru reducerea efectelor generate de schimbările climatice la nivelul Uniunii Europene şi a reiterat faptul că, la nivel naţional, s-a finalizat componenta de adaptare din cadrul Strategiei pentru Schimbări Climatice pentru perioada 2013-2020.
"România consideră oportună includerea măsurilor de adaptare în cadrul perspectivei financiare multianuale la nivelul UE pentru perioada 2014-2020", a arătat Rovana Plumb, potrivit sursei citate.
Totodată, ministrul Mediului a subliniat necesitatea organizării unei campanii de conştientizare şi informare a cetăţenilor referitoare la efectele schimbărilor climatice, solicitând în acest sens şi sprijinul Comisarului European.
Comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, a apreciat eforturile depuse de România în domeniul schimbărilor climatice, subliniind în acest sens implicarea ministrului Mediului, Rovana Plumb, pe care o consideră un foarte bun aliat, se mai preci