Elevii Liceului Teologic Reformat "Lorantffy Zsuzsana" vor începe şcoala într-o clădire reabilitată şi modernizată la nivel european. După mai bine de doi ani de la semnarea contractului de finanţare lucrările de reabilitare a imobilului au ajuns la final.
"Un spaţiu educaţional orădean şi-a recâştigat măreţia unei clădiri ce făcea odată, la începutul secolului trecut, mândrie oraşului şi sistemului de învăţământ bihorean", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Valoarea totală a proiectului derulat prin finanţare REGIO a fost, conform contractului de finanţare, de 7,6 milioane lei cu TVA din care valoarea nerambursabilă obţinută prin POR a fost de 6 milioane lei.
În urma efectuării achiziţiilor publice pentru execuţia de lucrări, dirigenţie de şantier, audit extern, publicitate şi dotări, valoarea efectivă cheltuită a fost de 3,6 milioane lei cu TVA, reprezentând doar 47,9% din totalul contractului de finanţare.
Obiectivele proiectului au vizat printre altele reabilitarea şi modernizarea clădirii, îmbunătăţirea dotărilor liceului, dotarea cu echipamente IT, modernizarea serviciilor de utilitate publică şi creşterea gradului de accesibilitate în cadrul clădirii pentru elevii cu dizabilităţi şi persoanele cu handicap.
Elevii Liceului Teologic Reformat "Lorantffy Zsuzsana" vor începe şcoala într-o clădire reabilitată şi modernizată la nivel european. După mai bine de doi ani de la semnarea contractului de finanţare lucrările de reabilitare a imobilului au ajuns la final.
"Un spaţiu educaţional orădean şi-a recâştigat măreţia unei clădiri ce făcea odată, la începutul secolului trecut, mândrie oraşului şi sistemului de învăţământ bihorean", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Valoarea totală a proiectului derulat prin finanţare REGIO a fost, conform contractului de finanţare, de 7,6 milioane lei cu TVA din care v