„Dacă ar fi după mine, scăderea acestora s-ar situa la minim 5%, dar trebuie ca specialiştii primăriei să
analizeze exact situaţia”
Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, Mihai Ghirdă (foto), totodată lider al grupului USL – PP-DD din Consiliul Local Braşov, ne-a declarat ieri că doreşte ca începând cu anul viitor să fie scăzute taxele şi impozitele percepute de primărie. El spune că ,,acesta este unul din lucrurile cele mai importante pe care le-am promis în campanie şi dorim, eu şi colegii mei, să ne ţinem de cuvânt. De aceea vom evalua cu câte puncte procentuale vom putea micşora taxele în Braşov, taxe, care, în opinia mea sunt foarte ridicate”. Totodată sursa citată susţine că micşorarea trebuie, în medie, să fie măcar de 5%, dar, spune acesta, ,,aceste micşorări vor fi făcute după o analiză foarte atentă şi riguroasă. Specialiştii primăriei să analizeze exact situaţia. Oricum, vom efectua, în funcţie de caz, aceste micşorări”.
În altă ordine de idei, referitor la organigrama Primăriei, Ghirdă a declarat că ,,în perioada următoare o să avem nişte discuţii cu primarul George Scripcaru pe tema organigramei pentru a ajunge la un consens, la o formulă de coabitare. Vom merge cu o nouă formulă de organigramă, care să fie prezentată plenului la propunerea primarului, aşa cum a solicitat şi Prefectura. La un moment dat, cât mai rapid consider eu, trebuie să punem la punct şi noua organigramă a primăriei care să reflecte realităţile actuale”. „Dacă ar fi după mine, scăderea acestora s-ar situa la minim 5%, dar trebuie ca specialiştii primăriei să
analizeze exact situaţia”
Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, Mihai Ghirdă (foto), totodată lider al grupului USL – PP-DD din Consiliul Local Braşov, ne-a declarat ieri că doreşte ca începând cu anul viitor să fie scăzute taxele şi impozitele percepute de