Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Nicu Covaci, liderul de la Phoenix, s-a trezit cu un cadou de 15.000 de euro GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Un fan venit din Sidney a adus pentru Nicu Covaci o motocicletă Triumph Rocket 3, de 2.300 de cmc

Nicu Covaci, revenit la Timişoara pentru un concert susţinut în cadrul Festivalului Berii Timişoreana, a avut parte de o surpriză mare din partea unui fan, care i-a adus un cadou special din Australia. Acesta i-a dăruit o motocicletă de toată frumuseţea, care în România, poate fi cumpărată la mâna a doua cu preţuri între 10.000 şi 17.000 de euro.

GALERIE FOTO

„Acest fan mi-e şi prieten, l-am găzduit cândva la mine în Spania. Băiatul a venit de la Sidney şi a vrut să îmi facă un cadou şi mi-a adus această motocicletă. Este un motor Triumph Rocket 3, de 2.300 de cmc. Nu mai există aşa ceva în Timişoara. Este un motor imens, o bijuterie pe două roţi. Pentru că mă întorc acasă cu avionul trebuie să găsesc o variantă să îmi aducă cineva motocicleta în Spania”, a spus Nicu Covaci.

Liderul trupei Phoenix este cunoscut pentru pasiunea pentru motoare, acesta fiind membru de onoare în mai multe cluburi de bikeri din Germania, Spania şi România.

„Eu datorez mult motocicliştilor şi îi respect. Lor de datorez că nu m-au lăsat să mor de foame, după ce am plecat din România. Ei mi-au oferit mâncare, loc de dormit, eu mă ocupam de scena pentru evenimentelor pe care le organizau. Este vorba de clubul Azgard, unde sunt numai băieţi duri, rockeri adevăraţi. E o lume dură, unde băieţii îşi lua libertatea de a fec ce doresc”, a povestit Nicu Covaci.

Nicu Covaci mai are acasă o motocicletă Honda CBX, special preparat, cu şase ţevi de eşapament. „Să mergi pe motor este cea mai frumoasă senzaţie de libertate. Niciunde nu poţi trăi acele sentimente, când te afli pe un motor de sute de cai. Acum un an am făcut 12.000 de kilometri, străbătând Germania, Spania şi România, până la Marea Neagră”, a mai spus Covaci.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°