Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafiotul italian prins la București, infracțiuni de sute de milioane de euro!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 septembrie 2012 · ·

Un italian căutat de autorităţile din Peninsulă de mai mulți ani pentru infracţiuni financiare, despre care, potrivit presei italiene, se bănuieşte că ar avea legături cu serviciile secrete din Israel şi SUA, a fost reţinut, ieri, pe Aeroportul Otopeni. Sursa: Razvan Valcaneantu

Elio Ciolini (66 de ani) avea acte false și a ajuns la București cu o cursă de Zurich. El a fost reținut deoarece este căutat de autoritățile italiene pentru infracțiuni financiare în valoare de sute de milioane de euro.

Bărbatul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar apoi dus în arestul Poliţiei Capitalei. Magistrații vor decide dacă italianul va fi extrădat în Italia.

Născut la Florenţa pe 18 august 1946, Elio Ciolini a fost arestat de mai multe ori pentru înşelăciuni, fraude, emiterea de titluri de obligaţiuni false şi încălcarea termenilor eliberării condiţionate, potrivit presei italiene, citate de Mediafax.

El este un personaj controversat în Italia, fiind suspectat de legături strânse cu Serviciul israelian de informaţii externe şi cu serviciile secrete americane.

Ciolini a oferit de multe ori informații autoritatilor italiene, inclusiv în cazul atentatelor mafiote comise în Italia în august 1980.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 36 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 48 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 5 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 21 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 3 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°