Pe 11 noiembrie 2011, CCA l-a anunțat pe Adrian Comănescu că va fi oprit de la delegări pentru 8 etape conform Articolului 1.2, litera e, aliniatul 2 din RODAAF. Sancțiunea venea după ce numele “centralului” din Vîlcea apăruse în stenogramele legate de cazul Vasile Avram-Sorin Țerbea, iar arbitrul recunoscuse în plenul CCA că în preziua întîlnirii FCM Tg. Mureș - CS Mioveni, 2-0 pe 19 august 2011, s-a întîlnit într-un local din Tîrgu-Mureș cu Claudiu Maior, viceprimarul orașului. Pasămite, o cunoștință mai veche, din vremea în care, între 2002 și 2010, Comănescu fusese directorul DJTS Vîlcea.
I s-a imputat “tăinuirea existenței unei legături cu oricare din echipele participante la joc” și a urmat suspendarea cuvenită, normală, logică. Merită precizat însă că pentru prestația din partida amintită mai sus Comănescu a luat nota 6 în Gazetă, scăzută din pricină că la 0-0 n-a acordat penalty pentru gazde la faultul comis asupra lui Fl. Dan.
Pe parcursul procesului deschis de DNA împotriva lui Vasile Avram și a lui Sorin Țerbea, în care Comănescu a apărut în calitate de martor alături de mai mulți cavaleri ai fluierului din lotul de elită (M. Avram, Colțescu, Deaconu ș.a.m.d.), vîlceanului i s-au mai adus unele re-proșuri. Instanța însă n-a probat și nici n-a reținut vreunul.
De exemplu, deoarece arbitrase de 7 ori pe FCM, unii l-au socotit unealta ex-președintelui Vasile Avram, dar și omul de casă al clubului mureșean. Degeaba a replicat că, într-adevăr, a avut 7 delegări, dar pe durata a două campionate și jumătate, ba și că 3 dintre ele le-a primit pe perioada interimatului Igna - Huzu, nu în timpul mandatului lui Avram. Nimeni nu l-a băgat în seamă!
La fel au stat lucrurile și cînd a repetat, zadarnic, că formularea atribuită lui în steno-gra-me, “atît au putut băieții”, a fost extrasă din context cu rea-intenție. Comănescu sus-ține că s-a refe