De câteva zile, senatorii şi deputaţii şi-au reluat activitatea odată cu debutul unei noi sesiuni parlamentare. Nu mai e mult până la alegeri şi parlamentarii care doresc să candideze din nou vor fi nevoiţi să îşi facă un bilanţ al activităţii. Nu de alta, dar în faţa electoratului nu e de ajuns să vii cu promisiuni. E nevoie şi de fapte concrete.
Cotidianul “Zi de Zi” prezintă în numărul de astăzi o analiză în cifre a activităţii celor 12 parlamentari mureşeni, din care au rămas 11. Din aceştia, doar bunul Dumnezeu ştie câţi vor fi realeşi şi vor depune jurământul pentru un nou mandat. Analiza şanselor pe care le au viitorii candidaţi o vom face doar după anunţarea oficială a candidaturii.
Să revenim la cifre. La nivel global, situaţia nu pare dezastruoasă. De exemplu, deputaţii de Mureş au finalizat cu brio 28 de propuneri legislative care astfel au devenit legi. În cazul senatorilor, cifra e mai mică… 11 iniţiative transformate în legi.
Să facem câteva împărţiri. Începem cu deputaţii. 28 de legi făcute în aproape patru ani înseamnă şapte legi anual, adică aproape o lege per an pentru fiecare deputat. La senatori calculul e următorul: 11 legi publicate în Monitorul Oficial în aproape patru ani, adică aproape trei legi în 12 luni. Prin urmare, fiecărui senator îi revine mai puţin de o lege într-un an.
Sigur, argumente pro şi contra sunt şi vor fi destule. E greu să faci legi, în Opoziţie fiind, la fel cum unele iniţiative nu au fost personale ci ale unui grup parlamentar, astfel că meritul personal se diminuează considerabil.
Le dăm sau nu notă de trecere la alegerile din toamnă?! De câteva zile, senatorii şi deputaţii şi-au reluat activitatea odată cu debutul unei noi sesiuni parlamentare. Nu mai e mult până la alegeri şi parlamentarii care doresc să candideze din nou vor fi nevoiţi să îşi facă un bilanţ al activităţii. Nu de alta, dar