Angajaţii orădeni vor putea beneficia de discounturi între 4 şi 50% la achiziţionarea de bunuri şi produse. Asociaţia Firmelor Bihorene pregăteşte lansarea cardului AFB Advantage care va fi distribuit celor 8.938 de angajaţi ai firmelor bihorene membre ale organizaţiei pentru a putea face cumpărături la preţuri reduse.
"De avantajele acestui program vor beneficia în primul rând angajaţii firmelor membre în AFB, dar se pot înscrie şi companii care nu sunt membre însă doresc să ia parte, punctual, la proiect", a declarat Dan Octavian, directorul AFB, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Programul oferă avantaje atât firmelor, care îşi vor creşte rulajul chiar dacă aparent pierd la adausul comercial, cât şi angajaţilor, care vor beneficia de reduceri faţă de preţul de raft. După toate probabilităţile, programul va fi lansat în luna decembrie pentru ca orădenii să poată beneficia de facilităţile pe care le oferă înaintea cumpărăturilor de sărbători.
"În prezent se poartă discuţii cu reprezentanţii celor 1.537 de firme contactate, se pregăteşte tipărirea cardurilor şi se lucrează la implementarea unui sistem de monitorizare a programului", a declarat directorul AFB.
AFB a lucrat la implementarea programului cu studenţi ai Facultăţii de Management din cadrul Universităţii Emanuel, care au contactat reprezentanţii firmelor şi le-au prezentat avantajele proiectului. Până în prezent s-au înscris în proiect 231 de companii, iar numărul lor este în continuă creştere.
"Acest proiect a fost pentru studenţii noştri o oportunitate să cunoască realităţile din Bihor, să ia legătura cu factori de decizie din firme şi să îşi exerseze abilităţile de vânzare şi negociere", a spus Sebastian Văduva, decanul Facultăţii de Management Friffiths din cadrul Universităţii Emanuel.
Studenţii care au avut cele mai bune rezultate, concretizate prin atragerea