Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr de 25 de ani a făcut cu 500 de euro ce nu a putut statul în peste 20 de ani: un site care să reunească toate angajările de la stat

Publicat in Ziarul Financiar, joi 6 septembrie 2012 ·

Cristian Botan, un tânăr de 25 de ani, doctorand al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a avut o idee de business care presupune transparentizarea locurilor de muncă de la stat. Astfel, în luna martie a acestui an prima variantă a site-ului de publicare a locurilor de muncă din sectorul public sau "varianta beta", aşa cum îi spune fondatorul, a fost lansată după o investiţie de 500 de euro.

În acelaşi timp, nicio autoritate sau instituţie publică nu a fost în stare să centralizeze toate locurile de muncă disponibile în sectorul public pentru a le transparentiza la nivelul întregii pieţe a muncii, nu numai al persoanelor familiare instituţiilor de stat.

Harta joburilor disponibile, pe regiuni: ce oraşe din România oferă cele mai mari şanse de angajare

Topul domeniilor cu cele mai multe locuri de muncă vacante

Un ofiţer al MAI câştigă peste 10.700 de lei pe lună, dublu cât ministrul

Spre exemplu, printre ofertele de muncă de la stat disponibile ieri pe site-ul PublicJob.ro se numără funcţiile de director general şi director general adjunct (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), consilier asistent pentru Consiliul Judeţean Ilfov, inspector asistent în cadrul Primăriei Municipiului Săcele sau director executiv pentru Poliţia Locală a Municipiului Vaslui.

"Ideea acestui proiect este cu siguranţă o urmare a lipsei de transparenţă îngrijorătoare din întreaga activitate a administraţiei publice şi nu vorbesc numai despre procedurile de recrutare şi promovare, ci şi despre contractele de achiziţii publice. PublicJob.ro este de fapt un mijloc de informare directă, care îşi propune să prevină fraudele des întâlnite în cadrul concursurilor de recrutare din sistemul public", spune Cristian Botan. De altfel, pentru a evita cazurile frauduloase din sistemul de achiziţii publice, st

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - PSD Suceava susţine că liberalul Gheorghe Flutur a pierdut şefia Consiliului Judeţean

News.ro acum 26 minute
Candidatul PSD la şefia Consiliului Suceava Gheorghe Şoldan a declarat luni că a câştigat alegerile, după ce l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur.

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 52 minute
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 56 minute
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

ALEGERI LOCALE 2024 - Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL

News.ro acum 2 ore
Deputatul Aurel Bălăşoiu,exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL Pentru alegerea primarului comunei Rociu, din Arges, au fost înregis

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 3 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 27 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

Explozia de la Dedeman Botoşani - Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă/ Doi dintre pacienţii internaţi la Iaşi au evoluţie favorabilă, însă al treilea a fost reintubat întrucât starea lui s-a agravat

News.ro acum 26 minute
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, în urma exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă, arată datele comunicate, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS). În acelaşi timp, doi dintre pa

Operație în Polonia - șansa unui copil de a se ridica din scaunul cu rotile. Drumul spre vindecare costă 35.000 de euro

HotNews acum 36 minute
Andrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și a suferit mai multe complicații. În urma unui atac cardio-respirator a intrat în comă timp de 12 ore. Șocul imens i-a pus viața în

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum 36 minute
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°