Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi oameni au boicotat activ referendumul?

Publicat in Contributors.ro, vineri 7 septembrie 2012 ·

Ştefan Vlaston a scris despre cei 10 milioane care nu au venit la referendum, prezumând că voinţa lor politică:

a) s-a manifestat prin absenteism;

b) s-ar putea manifesta din nou la parlamentare, de data asta prin vot.

Cristian Diaconescu a atins şi el acest subiect în termeni asemănători. El a fost menţionat şi de Dan Andronic.

La mijloc se află o confuzie nefericită şi dătătoare de speranţe false.

În mod evident printre cei 10 milioane care au absentat de la referendum există persoane care au boicotat, susţinându-l conştient pe Traian Băsescu, dar ponderea lor este mai mică decât se crede.

Voi începe cu o observaţie generală. Un sub-grup al absenţilor de la referendum sunt românii plecaţi în străinătate dar care se află pe listele electorale – între 2 şi 3 milioane de persoane. Gradul maxim de participare la vot al diasporei a fost înregistrat la turul doi al alegerilor din 2009, când au votat 150 de mii dintre ei. În mod evident câteva zeci de mii de români aflaţi în străinătate au boicotat activ referendumul de pe 29 iulie, dar cel puţin 1,8 milioane şi cel mult 2,8 milioane n-au mai votat niciodată din momentul în care au părăsit România.

Iar acum să discutăm problema constructiv. Există trei mijloace prin care putem să determinăm câţi oameni au boicotat activ referendumul.

1. Auto-identificare post-referendum: 1,5 milioane au boicotat, 8,5 milioane au absentat fără să intenţioneze ca prin aceasta să-l susţină pe Traian Băsescu

IRES identifică într-un sondaj efectuat imediat după referendum motivaţiile celor care spun că au absentat:

39% au indicat dezinteresul total pentru politică (“nu consider că are sens” şi “nu mă interesează rezultatul”)

20% au afirmat că au absentat pentru ca referendumul să nu fie validat

34% au enunţat motive punctuale, neclare din punct de vedere politic (“eram plecat

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum o ora
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum o ora
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 36 minute
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 2 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 4 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum o ora
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°