IAŞI. Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales azi la Convenţia Naţională al Partidului Forţei Civice, preşedinte al acestui partid. La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte, MRU a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup.
“Prin generozitate s-a născut partidul acesta, prin generozitate va merge mai departe, înţelegând fiecare dintre membrii săi că nu este vorba de a ceda loc intereselor de grup, ci e vorba de a se angaja împreună cu toţi colegii de partid la construirea unei Românii aşa cum ar trebui să fie în secolul XXI într-o Europă unită”, a spus Ungureanu.
El a arătat că responsabilitatea Forţei Civice este să stea împotriva celor care vor răul ţării, naţiunii şi să ofere soluţii.
Din conducerea Forţei Civice fac parte 13 vicepreşedinţi. Pentru funcţiile de vicepreşedinte candidează, între alţii, fostul ministru PSD al Sănătăţii Ion Bazac, fostul deputat PDL Dan Liga, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, fostul lider al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu, fostul deputat PSD Marian Săniuţă.
Convenţia Forţei Civice a început pe arcordurile Odei Bucuriei, iar moderatorul evenimentului este Liana Stanciu.
IAŞI. Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales azi la Convenţia Naţională al Partidului Forţei Civice, preşedinte al acestui partid. La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte, MRU a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup.
“Prin generozitate s-a născut partidul acesta, prin generozitate va merge mai departe, înţelegând fiecare dintre membrii săi că nu este vorba de a ceda loc intereselor de grup, ci e vorba de a se angaja împreună cu toţi colegii de partid la construirea unei Românii aşa cum ar trebui să fie în secolul XXI într-o Europă unită”, a spus Ungureanu.
El a arătat că responsabilitatea For