Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri pentru infrastructura rutieră, la Băneasa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 7 septembrie 2012 ·

Primarul de la Băneasa, Ion Marin, a obţinut bani de la Guvern pentru asfaltarea pietrei cubice din oraş şi din localitatea Negureni.

Şeful autorităţii locale, Ion Marin, a afirmat că la Negureni lucrările au fost deja finalizate, urmând ca în curând să înceapă asfaltările la Băneasa. Proiectul prevede asfaltarea pietrei cubice pe o distanţă de doi kilometri, până în dreptul staţiei Peco din oraş. Ion Marin a explicat că la Băneasa va mai rămâne de reabilitat o porţiune de 1,24 kilometri de drum din piatră cubică, a cărui asfaltare va fi prinsă într-un proiect mai amplu care prevede şi realizarea de rigole de o parte şi de alta a carosabilului.

„Am găsit Primăria fără maşină de pompieri"

Până la începutul acestei săptămâni, personalul încadrat pe posturile de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă nu dispunea de o maşină de pompieri. „Am găsit Primăria Băneasa fără maşină de pompieri şi fără post de şofer pe autospecială. Am reuşit să pun în funcţiune fosta maşină de pompieri găsită în Primărie, iar de luni aceasta se află în funcţiune", a precizat Ion Marin. În privinţa înfiinţării unui post de şofer, primarul a menţionat că s-a adresat Prefecturii Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, instituţiile în măsură să solicite Guvernului înfiinţarea unui post de şofer în cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă de la Băneasa. Pentru a stinge incendiile izbucnite pe raza oraşului, primarul susţine că până luni a fost nevoit să apeleze la Primăria Oltina. „În ultima perioadă a trebuit să intervenim pentru stingerea a cinci incendii. Am fost nevoiţi să solicităm ajutor, iar acesta a venit din partea Primăriei Oltina, care a intervenit de fiecare dată cu promptitudine", a afirmat primarul Ion Marin. Primarul de la Băneasa, Ion Marin, a obţinut bani de la Guvern pentru asfaltarea pietrei cubice din oraş şi din localitatea Negureni. @N_P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum 24 minute
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Trenul Timișoara – Iași, întârziere de cinci ore, din cauza unei locomotive defecte

Press Alert acum 43 minute
Foto: Arhivă Trenul Timișoara – Iași va ajunge la destinație cu o întârziere de aproximativ cinci ore, după ce locomotiva s-a stricat în stația Lugoj, a anunțat duminică CFR Călători. „Trenul IR 1831 Timișoara Nord – Iași, cu plecare din Timișoara N

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 52 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 2 ore
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

FMI acordă 2,2 miliarde euro Ucrainei pentru stabilitatea financiară a ţării

G4Media acum 59 minute
Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat vineri a patra revizuire a acordului semnat cu Ucraina, o decizie prin care se acordă imediat 2,2 miliarde de dolari pentru stabilitatea financiară şi fiscală a ţării, relatează agenţia EFE, conform

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°