Una dintre lecţiile cele mai importante ale ultimilor luni ţine de capacitatea urii de a deveni agentul care adună împreună politicieni şi voci media. Suveranitatea televiziunilor de ştiri, atât de evidentă astăzi în România, este suveranitatea ilimitată a urii şi a fanatismului. Miza nu mai este atât parvertirea tuturor  practicilor jurnalistice, cât impunerea unui discurs  care să aibă în centrul său violenţa, calomnia şi insinuarea.

Campania îndreptată împotriva Curţii Constituţionale şi   CSM ar fi fost de neimaginat în absenţa acestui instrument de acţiune puternic şi incontrolabil, în egală masură. Se poate vorbi, în cazul multora dintre cei care apar seară de seară în platouri,  în calitate de moderatori sau de invitaţi permanenţi, de o imunitate de facto ce le permite să atace fără ca nici un sentiment al responsabilităţii să le cenzureze acţiunile. Imunitatea este câştigată prin acţiunea cotidiană a urii. Exercitate programatic, fanatismul şi ura generează frica. Generează aura de impunitate şi de omnipotenţă ce face din pontifii mediatici arbitrii vieţii publice de la noi.

Instituţia vinovată, în ultimă instanţă, de această  derivă ce a culminat cu atacurile din ultimele două luni este Consiliul Naţional al Audiovizualului.  În cele aproape două decenii de funcţionare, C. N. A nu putut  limita ascensiunea tipului de jurnalism întruchipat, iniţial, de către Dan Diaconescu şi de către OTV. Din această magmă de senzaţionalism şi frustrare se naşte mutantul mediatic care domină astăzi România. C. N. A. a asistat, neputincios, la impunerea unor practici ce contrazic, în mod flagrant, drepturile constituţionale pe care acest organism este chemat să le protejeze. De la demnitatea umană până la viaţa  intimă, nimic din setul  de drepturi şi de valori constituţionale nu a rămas neatins. Ura şi fanatismul au devenit cărămizile noii societăţi mediatice.