Lucian Vasiliu: – Suntem la o nouă întâlnire culturală, în dialog cu poetul Cezar Ivănescu, de această dată şi în ipostază de editor şi traducător al lui Mircea Eliade (împreună cu doamna Maria Ivănescu). Prilejul e chiar o „aventură“, în absolut vorbind, numită Mircea Eliade (...).
Cezar Ivănescu: – Da, primul lucru de semnalat ar fi această ediţie scoasă la Editura „Humanitas“ în două volume Jurnalul portughez şi alte scrieri. Jurnalul portughez în principal, şi alte scrieri şi articole, publicate în presa portugheză, în cei patru ani şi jumătate, cât a fost diplomat în Portugalia. Şi o lucrare multă vreme ocultată sau, mă rog, neagreată, nefiind înţeleasă. Este vorba de Salazar şi revoluţia în Portugalia, o lucrare multă vreme suspicionată din multe puncte de vedere.
Aceste două volume consistente sunt îngrijite de eruditul nepot al lui Mircea Eliade, şi anume Sorin Alexandrescu. Lor li se adaugă Mircea Eliade, dinspre Portugalia apărută tot la Editura „Humanitas“, un eseu de mare clasă pe care Sorin Alexandrescu l-a scris într-o perioadă destul de îndelungată de timp, deoarece a trebuit să citească imens, să facă paralela între gândirea lui Eliade din perioada portugheză şi cea anterioară, cum ai spus, perioada indiană, perioada interbelică românească, apoi cea din viitor (trăitor în Franţa şi în SUA). Eseul este de o competenţă mai presus de orice fel de discuţie şi în primul rând de o informaţie fantastică.
Şi nu în ultimul rând, vreau să amintesc o carte semnată de academicianul Eugen Simion, monografia închinată lui Mircea Eliade Nodurile şi semnele prozei apărută în colecţia „Românii din Paris”, tipărită în primă formă în franceză, la Paris, şi apoi în limba română la Editura „Junimea“.
Cele trei cărţi configurează un moment Eliade, dacă ţinem seama de o informaţie pe care o primim de peste Ocean, de la câţiva scriitori rom