Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studii de viitor: IT, economie, limbi străine

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 septembrie 2012 ·

Alegerea unei specializări în domeniul farmaceutic ori IT, căutate pe piaţa muncii, nu garantează neaparat angajarea. Oferta de joburi e însă mai generoasă Sursa: REUTERS

Evoluţia pieţei muncii şi oferta acesteia de peste 3, 4 ani, când vor încheia studiile tinerii care încep acum facultatea, sunt greu de anticipat. Totuşi, există domenii în care, chiar şi în perioada crizei, găsirea unei slujbe nu dă bătăi prea mari de cap.

Alexandra Urseanu, consultant în resurse umane la compania Hart, spune că în acest an s-a constat că oferta locurilor de muncă pentru tineri este mai bună comparativ cu anul trecut. "Piaţa locurilor de muncă s-a mai dezmorţit , însă nu e comparabilă cu etapa anilor 2006-2007", spune ea.

În continuare, domeniile IT&C şi BPO (servicii externalizate) sunt cele care atrag în permanenţă tineri absolvenţi (în special absolvenţi de Politehnică –IT&C şi ASE sau Limbi Străine -BPO). "Salariile încep pentru poziţiile de entry level undeva în jurul sumei de 300-400 de euro. Oportunităţile de promovare şi dezvoltare în astfel de companii sunt constante, având în vedere fluxul mare de proiecte", arată Alexandra Urseanu.

Specialistul mai spune că industria farmaceutică rămâne, de asemenea, un domeniu dinamic, cu slujbe disponibile în vânzări sau pentru reprezentanţi medical.

Munca în domeniul studiat

Deşi angajatorii sunt interesaţi mai degrabă de competenţe şi experienţa de muncă, teoria învăţată în şcoală îi apropie sau îi îndepărtează pe tineri de un anumit domeniu. Conform unui studiu realizat anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Calificări, programele de studiu care conduc la angajarea în specializarea absolvită sunt: calculatoare, matematică, construcţii civile şi industriale, teologie pastorală, medicină.

Programele care conduc la angajarea în domenii conexe sunt: ştiinţe politice, relaţii internaţionale, comu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°