Fumarita se poate folosi cu bune rezultate in afectiuni cornice ale pielii, datorita protopinei din compozitia sa care are efect antiinflamator, in afectiuni renale, fiind un bun diuretic si purgativ, in alergii digestive si amenoree.

Fiind bogata in flavonoizi, tanin si in rasini, planta este recunoscuta pentru proprietatile ei de reglare a activitatii ficatului.

Fumarita este antispastica si scade tensiunea arteriala. Avand proprietati sedative se recomanda in aritmii cardiace, hipertensiune sau astm. S-a demonstrat ca alcaloizii din fumarita pot ajuta la restabilirea circulatiei sangvine dupa un atac de cord.

De asemenea, fumarita se recomanda si pentru capacitatea ei de a incetini procesele de uzura si de imbatranire prematura a organismului.

Fumarita, Fumaria officinalis din Familia Papaveraceea, numita in popor si corcodan, fierea pamantului, fumatul pamantului, gusa porumbelului, iarba de curca, iarba fumului, saftarea sau sefterea, creste pe campuri, se intinde pe garduri vii sau pe ziduri. Are flori purpurii, violet sau albe, care cresc in manunchiuri toata vara, pana tarziu, in septembrie.

In scop terapeutic se foloseste planta intreaga, fara radacini, fumarita avand actiune astringenta, antiinflamatoare, calmanta, cicatrizanta, depurativa, hipnotica si tonica.

In traditia populara, fumarita se folosea la boli de piele, precum bube dulci, pecingine, eczema, in boli de stomac si de splina. Cu decoct de fumarita se facea gargara impotriva gingivitei, iar infuzia se bea pentru curatirea sangelui. Fiarta in lapte se intrebuinta la boli de dinti, iar in apa pentru sifilis.

Fumarita se administreaza sub forma de infuzie, decoct si sirop. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta, peste care se toarna 200 ml de apa clocotita, se acopera vasul, se lasa 15 minute la infuzat dupa