"Ultima mea vointa! Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea; un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. (...) Campeni, 20 Decemvrie 1850."
De la aceste ganduri, Avram Iancu a mai trait 22 de ani. Ani in care a fost umilit de autoritati, apoi s-a imbolnavit si a trait ratacind prin munti, cantand din fluier. Avea sa se stinga la 10 septembrie 1872. Cu fluierul langa el. Fruntasii romani, cu toate riscurile, il declara mort al natiunii si ii fac funeralii nationale. Muntii rasunau de jale. L-au inmormantat la 13 septembrie, in cimitirul din Tebea, asa cum si-a dorit, la umbra gorunului lui Horea. "Brazii si stejarii plang si suspina muntii, caci a murit decoarea (podoaba), mandria lor Iancu; il plang muntenii, nedespartitii sai soti de arme(...) Il plange Ardealul, scumpa sa patrie, si poporul roman, pentru al carui nume, libertate si existenta a purtat spada romana si a bagat frica si respect in oasele boierilor si ale negrilor dusmani; si natiunea intreaga, de la mare pana in munti, este in doliu si varsa lacrimi la scumpul sicriu, scria Ziarul Federatiunea.
Poporul lui, care a venit la funeraliile sale, a plans in hohote cantand Marsul lui Iancu si cantece nationale. Din volumul "Avram Iancu de Stefan Pascu, Editura Meridiane, 1972". A fost depus in pamant in salve de tun. In cartea mortilor, din Vidra de Sus, este inregistrat asa: "Avram Iancu, Eroul Romanilor".
Memorabila personalitate a lui Avram Iancu, cel care facuse sa renasca mandria si speranta romanilor din Transilvania, la 1848, a fost portretizata cu iubire si durere de un alt mare luptator pentru Natiunea Romana, Octavian Goga. "Din primele zi
