Singurul mesaj oficial politic “european” dat în această perioadă a venit din partea preşedintelui care a anunţat că noi vrem “zona euro”, că vrem moneda. Un anunţ cel puţin ciudat într-un context în care toată lumea vorbeşte despre cît mai rezistă moneda. Traian Băsescu va merge la Consiliul European de la sfîrşitul lunii. El prezintă poziţia României pe care n-o discută cu nimeni.
Alte anunţuri, indirecte în cazul acesta, le face în fiecare zi Guvernul Ponta cu un joc dublu: pe de o parte anunţă diverse măsuri sociale, dar investiţiile sînt jos, politica de privatizări continuă, o lege a sănătăţii dur orientată la dreapta e pe birou şi tot ce părea mai interesant în program e pe masa FMI-ului care se gîndeşte şi de obicei respinge. Guvernul Ponta nu a putut emite decît nişte mormăieli de numulţumire prin Florin Georgescu la ideea adeerării ferme la euro. Aşa că să ne concentrăm la ce se joacă acum în Europa.
Marea aşteptare a momentului: ce va hotărî miercuri Curtea Constituţională Germaniei în disputa asupra compatibilităţii programelor europene de salvare cu legea fundamentală a ţării cu pricina (vezi aici).
Germania e pusă din ce în ce mai clar în opoziţie cu Uniunea. Soros chiar începe să fabuleze despre ieşirea din Zona Euro. Krugman nici nu prea vrea să se gîndească la o cădere a monedei deşi spune că a fost construită prost.
Care ar fi consecinţele dispariţiei monedei unice?
Închipuiţi-vă datorii făcute într-o monedă care nu mai există… Cred că zona ar intra într-o recesiune severă timp de vreun an înainte ca ţara să găsească mijlocul de a continua comerţul şi, precum Spania şi Italia, să regăsească ceva competitivitate. Din punct de vedere politic, ar fi grav: eşecul celui mai mare proiect din istorie şi discreditarea liderilor implicaţi în menţinerea vechiului sistem ar suna ceasul insurecţiilor populiste şi naţionaliste. (su
