Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Primii evazionişti fiscali din Grecia sunt lucrătorii profesionişti

Publicat in Capital, luni 10 septembrie 2012 ·

Grecia este profund marcată de corupţie, dar un studiu arată că băncile, politicienii şi lucrătorii profesionişti sunt în mare parte de vină, scrie cotidianul britanic The Guardian, citat de Agerpres.

Există un motiv bun pentru ca Grecia să rămână în zona euro: să combată corupţia. Chiar dacă Grecia şi premierul său Antonis Samaras ar putea depăşi pierderea imensă de mândrie şi obţine unele dintre beneficiile economice ale renunţării la moneda unică, ar rămâne cu o economie coruptă.

Unii economişti au tendinţa de a ignora această problemă atunci când evaluează argumentele pro şi contra apartenenţei la euro. Ei au ajuns la părerea colectivă că a părăsi zona euro este cea mai bună opţiune, dacă nu singura, pentru Atena. Argumentul central este că o drahmă independentă va fi imediat devalorizată, făcând exporturile greceşti mai competitive şi dintr-o lovitură pierzând multe, dacă nu toate, datoriile ţării.

Există, de asemenea, o dimensiune politică în centrul atenţiei în acest moment, în urma propunerii de uniune mai strânsă şi control de la Bruxelles iar în cazul Greciei, din partea FMI.

Economiştii ignoră însă provocările cu care se confruntă o naţiune în care foarte puţini îşi plătesc impozitele, în care locurile de muncă din sectorul public sunt asigurate prin legături de familie şi în care contractele de muncă, publice sau private, sunt rareori semnate fără să existe cineva aflat într-o poziţie de putere care să nu ceară mită.

Băncile, în centrul problemei

Băncile greceşti sunt în centrul problemei, la fel ca în Italia şi Spania, unde bancherii perpetuează cele mai rele practici corupte, potrivit ziarului britanic.

Martin Sandbu, editorul departamentului de macroeconomie de la Financial Times, i-a mustrat recent pe sud-europeni pentru că nu profită de şansa de a adera la o uni

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 5 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 5 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°