S-ar zice ca unora dintre politicienii care defileaza pe scena publica le-a luat Dumnezeu mintile. Mai ales atunci cand isi invartoseaza muschii si coardele vocale (ca de neuroni, mai mult lipsa) contra noului dusman pe care cred a-l identifica in putredul si depravatul Occident.
Ai spune ca aceia de mai sus au urmat cursuri secrete de fundamentalism islamic pe undeva prin colturile tainuite ale Iranului sau Afganistanului, unde mulahii spala cu sarg capetele viitorilor osteni ai Islamului insuflandu-le ura viscerala impotriva satanei crestin-cruciate.
Fenomenul este cu atat mai bizar si mai nefiresc, cu cat decenii de-a randul, de la intrarea de nevoie in raiul comunist, la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, poporul roman a suspinat si a tanjit dupa Occidentul pe care astazi unii se harnicesc sa-l puna la stalpul infamiei, ca sursa a tuturor relelor imaginabile indreptate anume contra tarisoarei noastre harnice si neprihanite.
Cat au melancolizat tatii si bunicii nostri, aflati acelasi numar de decenii sub cizma sovietica, dupa americanii care nu mai veneau, cat am tras cu coada ochiului si noi, descendentii, la Vestul pe care-l cunosteam doar din relatarile celor putini care reuseau sa sparga blocada Cortinei de Fier, ce despartea iremediabil cele doua parti ale Europei, cea fericita si prospera, de cea paupera si in lanturi.
Chiar popularitatea pe care a dobandit-o la un moment dat Nicolae Ceausescu s-a bazat si pe o oarecare semetie afisata contra dusmanului secular si pe credinta iluzorie ca aceasta ar insemna o apropiere de Vest. Suveranitatea si neamestecul in "treburili interne", sloganuri mult clamate in "iepoca" aveau in vedere in primul rand tendintele hegemonice ale fostei Uniuni Sovietice si de aceea ele au fost imbratisate de mase. Nu-i vorba, ca ulterior directia s-a mai schimbat.
Co
