Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbări la Costeşti Ferrari pe platforme şi săbii în cufere

Publicat in Ziua Constanta, luni 10 septembrie 2012 ·

În week-end-ul trecut, zeci de romi s-au adunat la Costeşti pentru a sărbători Ziua Romilor. Şi parcă pentru a confirma toate prejudecăţile şi stereotipiile care îi privesc, petrecăreţii par să-şi fi dat în petec. Nu numai că au adus cu ei la petrecere tot ce aveau mai bun şi mai frumos prin casă, dar sărbătoarea s-a încheiat potrivit aşteptărilor cârcotaşilor: cu înjunghieri şi autoturisme de lux făcute scrum.

De regulă, dincolo de muzica lăutărească, dincolo de eventualul ghicit în cărţi sau dat în bobi, oamenii se aşteaptă ca romii să se bată, să se omoare şi eventual să-i taie şi pe cei din jur. Şi nu ştiu cum se face, dar tocmai aceste prejudecăţi au fost confirmate week-end-ul trecut la Costeşti. Toate televiziunile au anunţat încă de vineri seara, cu mare fast, că sâmbătă este petrecere mare. Toată suflarea romă de vază din România urma să fie prezentă la Costeşti, la un mare, mare ospăţ ce urma să ţină zi şi noapte.

Zis şi făcut, încă de la primele ore ale dimineţii, romii s-au strâns cu mic, cu mare, dar şi cu cele mai luxoase maşini, cele mai frumoase bijuterii din aur masiv şi cu cele mai „de firmă" costume. La rândul lor, nici invitaţii care urmau să ţină ritmul petrecerii nu au fost mai prejos: personaje binecunoscute şi-au legat numele de festinul de la Costeşti. Ore întregi, televiziunile au redat cu fidelitate evenimentul, au transmis în direct despre maşinile ultimul răcnet cu care au venit petrecăreţii, despre lanţurile luxoase ale doamnelor şi despre miile de euro aruncate. Simbol al opulenţei, probabil, a fost şi faptul că, prea preţioşi pentru drumurile de ţară din Costeşti, bolizii au fost aduşi pe platforme, ca pneurile să nu sufere la impactul cu solul neadecvat din România. Dar nici n-a trecut bine sărbătoarea, că petrecăreţii şi-au dat în petec. Culmea, scandalul pare să fi pornit tocmai de la autoturismele de lux, care ar fi stâ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum o ora
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Zeci de mii de israelieni au demonstrat la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de manifestanţi care fluturau steaguri israeliene şi scandau sloganuri împotriva guvernului premierului Benyamin Netanyahu s-au adunat, sâmbătă, la Tel Aviv, cerând alegeri anticipate şi eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza, relatează

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 12 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Italia: Interdicţia de intrare a turiştilor în insula Capri a fost ridicată

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a ridicat, sâmbătă, interdicţia pentru turişti, după ce au fost rezolvate problemele cu aprovizionarea cu apă a staţiunii, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a declarat că interdicţia a fost "ridicată" după ce a fo

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 12 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 12 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 13 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 11 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°