Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: Barroso nu a avut o atitudine echilibrată, dar relația cu CE trebuie normalizată

Publicat in Capital, luni 10 septembrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat într-o emisiune TV că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu a avut o atitudine echilibrată faţă de România, însă a punctat că este de acord cu premierul Victor Ponta în sensul că relaţia cu CE trebuie normalizată.

„Atitudinea dl Barosso nu a fost una echilibrată. A recunoscut-o chiar domnia sa acum câteva zile la o reuniune a PPE, unde s-a autofelicitat pentru intervenţia din România. Ceea ce m-a dezamăgit în această declaraţie din urmă a dl Barroso nu a fost recunoaşterea unei situaţii pe care am văzut-o cu toţii, m-a dezamăgit lipsa oricărei nuanţe care să arate că dl Barroso a luat act de ceea ce au dorit şi au exprimat prin votul lor multe milioane de cetăţeni europeni din România. În sensul acesta nu putem vorbi de o atitudine echilibrată nicidecum”, a spus Antonescu.

El a punctat că, în opinia sa, maniera în care a fost abordată situaţia din România nu poate fi calificată drept una corectă, dar că înţelege motivele pentru care Victor Ponta a declarat că atitudinea preşedintelui CE a fost una „corectă şi echilibrată”.

„Sunt întru totul de acord cu Victor Ponta şi cred că suntem cu toţii de acord că dincolo de cele întâmplate noi avem de lămurit şi de normalizat într-un fel relaţia cu dl. Barroso şi cu Comisia Europeană şi cu doamna Reding şi cu absolut toată lumea. Sunt absolut de acord, cred că asta este şi intenţia lui Victor Ponta, să nu sporim o ostilitate care a apărut şi care nu avea cum să nu apară, numai că (...) lucrurile astea se pot face pe baza restabilirii adevărului. Adică nu putem să câştigăm şi nu vom câştiga nimic dacă la un moment dat vom spune că totul ţine doar de PR”, a adăugat Antonescu. Liderul PNL a precizat că în străinătate comunicarea USL a fost una proastă.

'Perfect de acord cu Victor Ponta - PR-ul nostru a fost prost, diplomaţia noastră în sen

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 50 minute
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 50 minute
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum 49 minute
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Japonia a confirmat vineri prima sa intervenţie pe piaţa valutară din 2022, cu 62 de miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Datele Ministerului de Finanţe al Japoniei au confirmat vineri prima intervenţie a ţării pe piaţa valutară din 2022, după ce yenul a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani, transmite CNBC. Ministerul a declarat vineri că Japo

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°