Nimeni nu stie cu ce intentii i-a invitat Jose Manuel Barroso pe cei doi protagonisti ai galcevilor dambovitene - Traian Basescu si Victor Ponta - sa se prezinte la Bruxelles in zile diferite, cu avioane diferite si chiar in saptamani diferite. Primul va calatori vinerea asta, cel de al doilea lunea viitoare.
Acest stil de invitatie la inalt nivel nu ne prea face noua cinste si nu-i indoiala ca toata Europa isi da coate, cand se intreaba din curiozitate: oare ce vrea sa le spuna in taina Barroso, pentru ca ei sa nu stie unul de altul?
O mica palma pe obrazul USL
Nu e nicio taina. Domnul Barroso este convins ca i-a predat destul lui Ponta cursul de democratie, iar acum a sosit momentul sa le tina si o mica lectie de coabitare la amandoi, fara sa-i puna fata in fata, pentru ca sa nu transforme cumva coabitarea in razboi.
Era de prevazut ca liderul european va mai face un pas inainte, dupa ce se declarase atat de satisfacut pentru pasii intreprinsi de el pana acum:
"Datorita UE si Comisiei Europene, a fost posibil sa evitam schimbarile nedemocratice din Romania si trebuie sa fim mandri de acest lucru, pentru ca am fost in stare sa reinstauram statul de drept intr-o tara care este membra a Uniunii noastre".
Fapul ca a trebuit sa vina altii, ca sa ne reinstaureze noua statul de drept este o mica palma peste obrazul USL, dar daca nu veneau ei, noi eram pana la ora asta ori o mica dictatura a majoritatii parlamentare, ori un mare jihad in piata Universitatii, condus de colonelul Dogaru.
Ghilotina si rugul
Aceasta realitate e inteleasa de toata lumea, afara de noi insine. La Bucuresti, o anumita parte a presei, o anumita parte a Antenelor si o anumita parte a partidelor inoculeaza non stop in mintea unei anumite parti a telespectatorilor ideea ca la Bruxelles este un fel de Inalta P