Percepţia generală în Europa că Germania este principala beneficiară a monedei comune este falsă, susţine un avocat neamţ din Marea Britanie. Majoritatea exporturilor germane nu sunt absorbite de eurozonă, nivelul salariilor şi veniturilor disponibile a rămas scăzut în Germania în raport cu cel al ţărilor sudice iar expunerea Germaniei la datoriile acestor state este îngrijorătoare.
Principalul argument al celor care susţin că Germania trebuie să plătească pentru statele puternic îndatorate din zona euro este că ţara a tras cele mai mari foloase de pe urma stabilităţii economice şi a eliminării riscurilor legate de curs şi de rata de schimb. Euro s-a apreciat mai puţin decât marca germană şi a contribuit la surplusul exporturilor germane.
Profesorul de drept european Gunnar Beck arată însă într-o analiză publicată de Asia Times că exporturile germane „către restul lumii au crescut cu 154%, către ţările non-euro din UE cu 116%, iar către zona euro cu doar 89% între 1998 şi 2011”. Mai mult, în 2011 exporturile germane către zona euro scăzuseră la 39%, de la 45% în 1998. Iar acest trend continuă şi în prezent, odată cu creşterea importanţei pieţelor emergente pentru produsele germane.
Tot în era euro, investiţiile şi consumul au scăzut în Germania ca urmare a unui flux mare de capital, investit în străinătate. În medie între 1995 şi 2008, 76% din toate economiile agregate germane (private, guvernamentale şi corporate) au fost investite în alte ţări. Acest export masiv de capital german a determinat un boom economic în sudul eurozonei, mai ales în domeniul imobiliar.
Între 1998 şi 2011, Germania a avut una dintre cele mai reduse rate de creştere economică dintre toate ţările europene (1,4% din PIB pe an), faţă de 1,7% în Franţa, 2% Olanda şi 1,6% pentru întreaga eurozonă. Abia în 2006, performanţa relativă a economiei germane