Este ultima fotografie cu această familie fericita. Tragedia care a urmat la numai câteva secunde le-a schimbat viața pentru totdeauna.
George Selby din Marea Britanie se afla de câteva ore în Mallorca împreună cu familia sa și au decis să facă poze pe stânci.
A fost prima și ultima poză făcuta în prima lor vacanță în străinătate.
Louis, baiatul de 6 ani al familiei, a fost luat de un val și a căzut de pe stâncă. Tatăl copilului s-a aruncat imediat dupa el. Cei doi au murit înecați.
Abigail, soția lui George, le-a povestit jurnaliștilor de la The Sun despre momentele tragice prin care a trecut.
"Nu mă mai puteam opri din țipat. Îi tot chemam înapoi. Curentul l-a dus în larg pe Louis, timp în care el striga după ajutor. Soțul meu a reușit să-l prindă și am crezut că o sa fie bine, dar curentii au fost prea puternici", a povestit Abigail, mama copiilor.
"Mi-am pierdut soțul și copilul. Ei n-au avut nicio șansă. Viața noastră nu va mai fi niciodata la fel".
Ei au decis să facă acolo poza pentru că priveliștea era incredibilă. "Nu am crezut ca e periculos", a mai spus femeia.
"George era cel mai bun prieten al meu, era totul pentru mine, iar Louis era lumea mea, era un copil perfect. Voi purta toată viața în suflet această durere", a mărturisit Abigail.