Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat cu aproape două luni procesul pe care DNA i l-a intentat fostului rector al Universităţii din Oradea, Teodor Maghiar, la o zi după ce acesta a fost internat în comă la Spitalul Pelican. Conform Biroului de presă al ÎCCJ, noul termen de judecată în dosarul Maghiar este 6 noiembrie 2012, în condiţiile în care verdictul era aşteptat marţi, 11 septembrie.
Teodor Maghiar a fost trimis în judecată de către DNA în anul 2008, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals intelectual, plus fals şi uz de fals material în înscrisuri oficiale, fiind acuzat că în perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004 a falsificat cifra de şcolarizare a Universităţii pentru ca instituţia să primească de la bugetul de stat mai mulţi bani decât i se cuvenea, ceea ce a creat un prejudiciu de peste 882 miliarde lei vechi (echivalentul a aproximativ 24 milioane euro).
Boală lungă...
De altfel, Maghiar a încercat să amâne cât mai mult acest proces, obţinând la Tribunalul Bucureşti nu mai puţin de 26 de amânări, în baza unor adeverinţe parafate şi semnate de medici cardiologi, neurologi şi neurochirurgi de la Spitalul Judeţean din Oradea şi de la Spitalul Pelican, pe care familia fostului rector - prin cei doi fii, Adrian şi Doru Maghiar - îl deţine împreună cu medicul Ovidiu Cacuci.
Cu toate acestea şi în ciuda faptului că a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate după ce DNA i-a spus sub sechestru averea, motivând că este prezumat vinovat din start şi că i s-ar încălca dreptul la apărare, prima etapă a procesului lui Maghiar s-a încheiat relativ repede, în decembrie 2010 Tribunalul Bucureşti condamnându-l la 8 ani de închisoare şi la menţinerea sechestrului asigurator. Un an mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani de închisoare, ţinând cont de vârsta avansată a inculpa