Hotarat lucru, intelectualul Adrian Nastase, om de carte si prolific autor, nu se da batut. Cum stim, a publicat de-a lungul anilor numeroase carti de drept, monumentale volume de articole si cuvantari (asemeni celor ale lui Dej, Ceausescu, Iliescu si Emil Constantinescu), plus neuitabilul volum de dialoguri din 2004 cu Alin Teodorescu pe teme de tranzitologie aplicata, “De la Karl Marx la Coca Cola”, o contributie “inestimabila” la geneza cultului personalitatii celui care se pregatea, odata ales presedinte, sa-si faca la Vila Lac 2 resedinta de weekend pentru el, sotia si prietenii de familie. Tot asa cum transformase fosta resedinta a lui Ceausescu in Casa NATO, o institutie complet subordonata cabinetului sau. Biroul lui Ceausescu devenise biroul sau. Colectionar de arta (detine, intre altele, cateva tablouri de Victor Brauner) si harti, pozand in Mecena, vanator pasionat si fermier nu mai putin de succes, Adrian Nastase se crede un om renascentist. Este de fapt personificarea Omului Nou, cu ale sale duplicitati, vanitati si metehne. El este caidul perfect, baronul paradigmatic, cum observa Mircea Cartarescu intr-un pamflet intrat in istoria politica si literara a romanilor. Este don Corleone propavaduind egalitatea sociala.
De dupa gratii, plangandu-si de mila in accese periodice de auto-victimizare, fostul premier, lider al PSD si candidat prezidential ne ofera superficiale, jenant de banale mostre de analiza a situatiei politice, bancuri din anii stalinismului dezlantuit si retete ale fericirii universale. Nu scrie, precum Oscar Wilde, poeme rascolitoare gen “Balada inchisorii din Reading”. Nu se lasa coplesit de melancolie, de alean, de dorul lumii pierdute. Ramane un optimist incurabil, un combatant inversunat pe frontul luptei politice care, in final, trebuie sa salveze, zice el, Romania. Refuza sa admita ca este un infractor de drept comun. Se vi
