Judecătorul Curţii Constituţionale, Petre Lăzăroiu, fost Petre Ceauşescu, care şi-a schimbat numele după decembrie 1989, a avut o problemă gravă în perioada studenţiei, care pune sub semnul întrebării moralitatea sa.
Petre Ceauşescu a fost dat în judecată în 1977 (pe când se afla în ultimul an la Facultatea de Drept) de către o chelneriţă pe care a cunoscut-o într-o tabără studenţească la Pârâul Rece, organizată în vara anului 1976, pentru recunoaşterea paternităţii şi stabilirea pensiei alimentare.
Deşi a negat că este tatăl copilului, în final, Tribunalul Vâlcea a stabilit că Petre Ceauşescu este părintele natural al lui Mandache Ciprian Flavius, născut la 27 aprilie 1977. Decizia este definitivă.
Lumeajustitiei.ro a prezentat în premieră nu doar decizia Tribunalului Vâlcea, dar şi fragmente din cartea intitulată „Golani de lux” a avocatului Titus Spânu, cel care în 1997 a apărat-o pe chelneriţă în procesul intentat lui Petre Ceauşescu, actualul judecător al Curţii Constituţionale Petre Lăzăroiu.
Dosarul nr. 2515/1997 al Judecătoriei Dragaşani, cu obiect stabilire paternitate. Aurelia Mandache din Braşov l-a chemat în judecată pe pârâtul Petre Ceauşescu, născut în comuna Glavile, judeţul Vâlcea, pentru a se stabili că acesta este tatăl minorului Mandache Ciprian Flavius, născut la 27 aprilie 1977.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la începutul lunii august 1976, fiind elevă practicantă la o cantină din Staţiunea Pârâul Rece, l-a cunoscut pe pârâtul Petre Ceauşescu, aflat într-o tabără studenţească şi la foarte scurt timp a întreţinut cu acesta „relaţii intime”.
Reclamanta Aurelia Mandache a rămas gravidă, fapt pentru care l-a înştiinţat pe pârât însă „acesta a manifestat dezinteres. Aceeaşi atitudine a manifestat faţă de copil şi după naşterea acestuia”. Fără a-şi îndeplini rolul acti