Limbi de pisica (Langues de chat) Nici macar nu se mai stie de cand dateaza biscuiteii (piscotelele, fursecuturile...) astea. Wikipedia frantuzeasca zice, cu destule rezerve, ca limbi de pisica s-ar fi mancat inca din secolul al XVII-lea, insa mai multe detalii nu ne da. Pot doar sa presupun ca afirmatia s-ar baza pe eventuala prezenta a retetei de langues de chat in prima carte frantuzeasca de bucate moderna, recunoscuta ca atare, si anume Le Cuisinier françois, din 1651, a lui François Pierre de La Varenne. Sau poate intr-una din cartile aceluiasi autor dedicate dulciurilor, adica Le Patissier françois, din 1653, sau Le Parfaict Confiturier, aparuta in 1664. Nu stiu, n-am reusit sa gasesc nici macar cuprinsul vreuneia dintre ele, asa ca n-as putea nici confirma, nici infirma. De fapt, nici nu cred ca ne intereseaza prea mult, am vrut doar sa va explic ce preocupari mai aveau (printre altele) francezii, intr-o vreme in care Matei Basarab il invingea la Finta pe Vasile Lupu, iar perioada de renastere a Tarilor Romane lua sfarsit, intru folosul turcilor si a grecilor fanarioti. Si desigur ca informatiile astea au prea putina importanta pentru perfecta reusita a unor limbi de pisica, dar poate va intreaba vreun comesean de ce gastronomia romaneasca e asa si pe dincolo... Drept pentru care, lasand vorbaria introductiva deoparte, notati, va rog, ca pentru o tava de langues de chat aveti nevoie de 50 g unt (plus inca putin pentru uns), 50 g zahar tos, 1 albus, 60 g faina. Frecati mai intai untul, la temperatura camerei, cu zaharul, pana obtineti o alifie. Bateti albusul spuma tare, incorporati-l cu grija in amestec, si adaugati apoi, ploaie, faina proaspat cernuta, amestecand neincetat. Incingeti cuptorul la 180sC (mijlociu spre moale, sa zicem, daca n-aveti termostat) si ungeti bine tava cu unt. Formati limbile de pisica ajutandu-va de un pos cu dulia neteda (de 6 mm dia