Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamentele cu distribuţie pe orizontală vor avea apă caldă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 13 septembrie 2012 ·

Doar apartamentele din blocurile cu distribuţie pe orizontală din Târgu-Mureş ar putea fi încălzite la iarnă cu agent termic de la centralele de cartier. Din calculele realizate, până în prezent, de reprezentanţii SC Locativ SA, raportat la numărul de apartamente rămase în sistem, costul gigacaloriei s-ar majora de cinci ori, din cauza numărului redus de consumatori, care nu s-au debranşat. Potrivit consilierului primarului Dorin Florea, Claudiu Maior, pentru persoanele care locuiesc în blocurile unde mai mult de jumătate s-au debranşat şi au venituri mici se va acorda suma de de 2000 lei, dacă consilierii locali vor vota acordarea ajutorului social. Reporter: Cât de eficient sau falimentar este sistemul centralizat de furnizare a agentului termic?

Claudiu Maior: Din punctul meu de vedere este falimentar de la început şi până la sfârşit. Am spus asta şi acum doi ani şi acum trei ani şi acum patru ani. Nu putem vorbi de sistem centralizat în profit. Sistemul centralizat, la ora actuală, în Târgu-Mureş şi în mare parte a ţării este în pierdere. De ce? Pentru că din 28.750 de apartamente au mai rămas în sistem, la ora actuală, undeva la 2300. La ultimul calcul făcut de cei de la Locativ, vă dau un exemplu: la centralele Tudor 3, 4, 5, 6 şi 7 gigacaloria ar fi 1.029 lei. Gândiţi-vă că într-o lună de iarnă la o familie foloseşti cam două gigacalorii şi jumătate şi ar veni 2.500 lei consumul pe iarnă. Bine, ar putea fi consilieri locali care să spună: subvenţionăm noi jumătate. Dar nu ar fi drept. Pentru că nu este normal ca o parte din cetăţenii din Târgu-Mureş să îşi plătească gazul din salariu, pensie, fiecare din puţinul pe care îl are, iar alţii să beneficieze de subvenţii şi aici vorbim de sume până la 150 miliarde (n.r. – lei vechi), dacă am discuta de diferenţa de gigacalorie pe care ar trebui să o plătească pentru 1800-2000 de familii, Primăria. Din punctul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum o ora
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

Un american care a câștigat MILIOANE de dolari la concursuri de mâncat cârnați nu mai poate concura. Motivul este unul incredibil

Gandul acum 11 minute
Joey „Jaws” Chestnut, un american care a devenit celebru în țara sa după ce a participat la concursuri de mâncat cârnați și fripturi, nu mai poate participa la asemenea competiții, iar motivul este unul de-a dreptul hilar. Americanul a câștigat pest

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc în procesele verbale

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor. El a spus că, la numărătoarea oficială, „am crescut cu mii de voturi până azi - deja 231.877 voturi validate ofi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 3 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Constanţa: Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial/ El a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 34 de ani s-a stropit cu benzină, miercuri, şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, dar a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie.

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa/ Un ucrainean oferise 20.000 de dolari pentru a nu fi controlate containerele

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră. Ei au precizat că un cetăţean ucrainean este

Dianei Șoșoacă i s-ar fi făcut rău după ce a provocat o confruntare cu jandarmi

G4Media acum 41 minute
Dianei Șoșoacă, președinta SOS, i s-ar fi făcut rău după o confruntare cu jandarmi în fața unui sediu al BEC, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, după cum arată imaginile transmise de televiziunile de știri. Șoșoacă a mers la sediul Biroul

George Tuță: Fiecare dintre noi poate să facă această aritmetică simplă, să adune voturile, să îşi dea seama că sunt corecte

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuță, consideră că numărătoarea voturilor a fost făcută corect, liberalii calculând în funcție de datele oficiale ale AEP, „unde în cea mai mare parte au fost corecte”. Miercuri dimineața, contraca

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/30°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°