Cel puţin cinci americani au fost răniţi în urma atacului împotriva consulatului american de la Benghazi în Libia, în cadrul căruia ambasadorul american şi alte trei persoane au fost ucise, a declarat, miercuri, un responsabil american, citat de AFP.
Conform unui prim bilanţ al guvernului american, cel puţin cinci civili americani au fost răniţi în cadrul atacului de marţi de la Benghazi (estul Libiei) de către oameni înarmaţi care protestau faţă de un film considerat insultător la adresa Islamului, a declarat pentru presă acest responsabil aflat sub anonimat.
"Aproximativ cinci sau şase persoane au fost rănite" a declarat acesta, fără a face alte precizări.
În consecinţă, Statele Unite şi-au revizuit măsurile de securitate în jurul tuturor misiunilor diplomatice, a anunţat responsabilul oficial, scrie Mediafax.
Acest responsabil american a adăugat că personalul consulatului de la Benghazi a fost evacuat în Germania şi că prezenţa diplomatică americană la Tripoli a fost redusă.
Reprezentantul permanent adjunct libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, a declarat anterior că atacul de la consulatul Statelor Unite la Benghazi s-a soldat cu aproximativ zece victime - ucise sau rănite - printre agenţii de securitate libieni care protejau clădirea.
Ambasadorul american Christopher Stevens şi alţi trei funcţionari americani au fost ucişi în cadrul acestui atac realizat de manifestanţi care protestau faţă de un film realizat de un bărbat cu dublă naţionalitate israeliană şi americană ce descria Islamul ca pe un "cancer".
"Circumstanţele precise ale atacului sunt încă obiectul unei anchete şi este prea devreme să tragem concluzii", au declarat responsabilii americani.
"Este prea devreme să spunem", a afirmat pentru AFP un alt responsabil american aflat sub anonimat.