Miercuri, la ora 01.50, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie care se afla în misiune pe strada Ştefan cel Mare, în dreptul unui ATM aparţinând unei unităţi bancare, a depistat doi bărbaţi care au scos din bancomat o suma de bani cu ajutorul unei pensete din metal.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că tinerii au folosit un card bancar valid emis de o altă unitate pe numele unuia dintre ei.
Procedându-se la controlul corporal sumar al celor doi tineri, unul în vârstă de 22 de ani şi celălalt de 20 de ani, ambii din municipiul Mangalia, asupra primului a fost găsită suma de 10.000 de lei, în bancnote de 5, 10, 50 şi 100 de lei, sumă provenită din bancomatul menţionat.
Cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea continuării cercetărilor, pentru a se stabili dacă aceştia se fac vinovaţi de comiterea vreunei infracţiuni şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
Suma de 10.000 de lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii stării de fapt şi a împrejurărilor concrete în care s-a produs acest eveniment. Miercuri, la ora 01.50, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie care se afla în misiune pe strada Ştefan cel Mare, în dreptul unui ATM aparţinând unei unităţi bancare, a depistat doi bărbaţi care au scos din bancomat o suma de bani cu ajutorul unei pensete din metal.

Cei doi su