Publicarea într-un tabloid francez a unor fotografii cu ducesa de Cambridge KATE MIDDLETON TOPLESS NECENZURATE reprezintă "o atingere adusă vieţii private" a cuplului William-Catherine, "grotescă" şi "total nejustificată", au declarat vineri reprezentanţii Casei Regale britanice, citaţi de AFP.
Prinţul William şi soţia lui Catherine "sunt profund îndureraţi după ce au aflat că o revistă franceză şi un fotograf au adus o astfel de atingere vieţii lor private, într-o manieră atât de grotescă şi total nejustificată", a spus un purtător de cuvânt de la Palatul St-James.
KATE MIDDLETON TOPLESS: VEZI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII
Tabloidul francez Closer a publicat pe cinci pagini, în ediţia lui de vineri, 15 fotografii realizate în timp ce cuplul princiar britanic se bronza pe o terasă, în timpul unei vacanţe pe care Will şi Kate au petrecut-o la începutul lunii septembrie în regiunea Luberon din sudul Franţei.
Câteva dintre ele, realizate cu un teleobiectiv, o prezintă pe ducesa de Cambridge KATE MIDDLETON TOPLESS, în timp ce făcea plajă fără sutien.
O sursă de la palatul regal britanic a spus vineri dimineaţa că fotografiile cu KATE MIDDLETON TOPLESS NECENZURATE sunt autentice, precizând totodată faptul că palatul londonez este pe cale "să consulte câţiva avocaţi francezi, pentru a vedea care sunt opţiunile posibile".
Prinţul William şi Catherine, ducesă de Cambridge, efectuează în aceste zile un turneu în regiunea Asia-Pacifique cu scopul de a-şi perfecţiona tehnicile aferente protocolului regal. Ducesa a susţinut primul ei discurs oficial din străinătate, joi, în Malaysia.
Publicarea într-un tabloid francez a unor fotografii cu ducesa de Cambridge KATE MIDDLETON TOPLESS NECENZURATE reprezintă "o atingere adusă vieţii private" a cuplului William-Catherine, "grotescă" şi "total nejustificată", au declarat vineri reprezentanţii Casei R