"Mama, cand am cunoscut-o eu, era desculta si tocmai cobora un deal. Avea in mana niste bolovani cu care arunca dupa caini. Pe mine nu m-a cunoscut, n-avea de unde. Fratiorul ii spune, de langa mine: mama, ti l-am adus acasa pe Visinel. Ea are o reactie foarte vulgara, injura si intreaba: dar cine-i Visinel? Cum cine, baiatul tau cel mic. Apoi mama incepe sa planga si ma ia in brate. Ea ma strangea tare, eu eram panicat. Nu arata deloc asa cum mi-o imaginasem ani de zile. Parea nebuna, iar eu nu puteam sa accept ca ea e mama mea. Avea schizofrenie gradul doi, dupa ce o lovise trenul'. Visinel Balan se opreste din povestit. Ii tremura vocea, i se umezesc ochii, isi cere scuze, se ridica de pe canapea, pleaca, plange in cealalta camera, revine, zambeste si continua: "Dar sa-l vedem si pe tata! Fratiorul ma ia de mana si mergem spre prispa. Si vad la un moment dat ca se ridica un omulet de pe prispa, sa vada cine e in curte. Tata era un batran aparent senil, umbla in carje, avea un picior mai mic si semana cu piticii aia din desene animate. Fratele ii explica, iar tata... hmm, cine ai zis ca-i Visinel asta? Am dat noroc si dupa aia incepe si el sa planga: iarta-ma ca n-am venit niciodata la camin sa te vad. Nu-mi permit eu sa judec, raspund. Si asa, batrani si bolnavi cum erau, au multumit amandoi statului ca a avut grija de mine'.
Ca sa-si cunoasca parintii, Visinel umblase 18 kilometri cu fratele sau, din sat in sat, pe o arsita de 40 de grade. Aveau talpile rosii, carne vie si, cand se opreau la vreo fantana, copilul se aseza pe iarba si plangea de durere. Fratele il alina, mintindu-l ca nu mai e mult pana acasa. Intamplarea s-a petrecut acum 14 ani, cand Visinel avea 11 ani.
Aruncat la doua luni: "Urlai ca un idiot, vroiam sa te si omoram"
Pana atunci, povestea a curs asa: Visinel avusese ghinionul sa se nasca al treisprezecelea copil in
