Surpriza plăcută a primăverii şi verii editoriale 2012 e reprezentată pentru mine de romanul Strada, semnat de Adrian Chivu și recent lansat de Polirom în colecția „Ego. Proză“. Îngăduită fie-mi o oarecare simpatie față de această colecție, dar și față de istoria editorială a lui Adrian Chivu, care, ca și mine, a publicat literatură atît în cadrul programului editorial de la Curtea Veche Publishing, dar și, de acum, la Polirom. Am toată înțelegerea pentru dificultățile, provocările și eforturile fiecărui autor care scrie în limba română azi și am toată încrederea că un roman de excepție va beneficia de cuvenita atenție din partea celor care urmăresc interesantul fenomen al literaturii care se scrie în limba română azi. Strada ne invită să acceptăm convenția discursului unui narator în vîrstă de 11 ani care, pe parcursul lecturii, devine cronica plină de umor a unui copil crescînd în Bucureștii anilor optzeci, într-o zonă care se întinde între Ambasada Chinei și intersecția dintre Calea Dorobanți și Ștefan cel Mare. Tangențele cu lumea politicului din anii optzeci sînt infinitezimale și, pentru povestea aceasta, irelevante, ceea ce e o binecuvîntare pentru literatură. Naratorul se numește Traian și-și vede numai de ale lui, fără a se lăsa prea mult influențat de școală sau de mass-media societății de atunci. Deși crește în mediul urban, într-o familie cu un singur părinte, mama, și cu o soră față de care se află într-o perpetuă situație de beligeranță, Traian pare a fi convins de prietenul lui, Mircea, că există o lume paralelă, a strigoilor, și că această lume are o influență determinantă asupra lumii celor vii. Acești strigoi pot reveni în lumea reală și pot ucide, pot lua în lumea umbrelor pe cei vii. Atunci cînd o fată de douăzeci și trei de ani moare, e o dovadă că acești strigoi operează, îl asigură Mircea pe Traian. Acest mixaj de eresuri copilăresc-prec