Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnal în bocanci (XIX). Tabieturi KFOR-iste/ de Călin Hentea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 septembrie 2012 ·

Prin 2003, un general american, foarte texan şi la fel de milităros, şef de stat major al KFOR spunea că dintre militarii internaţionali (la sfârşitul lui 2002 proveneau din 39 de ţări) încadraţi pe diverse funcţii în comandamentul aliat din Priştina doar 20 % munceau cu adevărat, 40% se făceau că muncesc, iar 40% nu făceau nimic altceva decât să bea bere la preţ redus. Atunci, ca şi acum, înclin să cred că generalul care era spaima tuturor din KFOR nu exagera prea mult. În pofida percepţiilor civililor de acasă şi a relatărilor din presă, aproape nimeni nu era pus "să împingă vagoane" în KFOR, iar dacă militarul respectiv putea comunica lejer în limba engleză, se descurca la fel de uşor la calculator, viaţa acestuia pe timpul celor şase luni de activitate în Kosovo putea fi chiar agreabilă. Am gustat şi eu din tabieturile cotidiene ce veneau parcă de la sine în acea confortabilă insulă multinaţională ce plutea cu o anumită candoare pe marea tulbure şi agitată care era Kosovo.

Tabăra comandamentului principal al KFOR din Pristina se numea Film City, deoarece pe acel loc fusese cândva un studio cinematografic iugoslav. În principiu, toate campurile NATO au o structură comună: undeva în centrul taberei sunt clădirile de lucru, cu săli de şedinţe şi birouri perfect climatizate şi igienizate, nici prea mari şi nici prea mici, toate dotate cu mobilierul şi birotica de ultimul tip necesare. Nu departe este plasată sala de mese - Dinning Facility - aşa încât militarul să nu piardă prea mult timp când merge sau vine de la masă. Meniul internaţional este incredibil de variat (şi pentru carnivori, şi pentru vegetarieni, şi pentru musulmani şi pentru diabetici), iar cantitativ este la discreţie, începând de la sucuri polivitaminizate până la fripturi şi îngheţate sau fructe, cu o singură mare problemă: toate aceste apetisante alimente sunt pline de E-uri şi alţi conse

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 6 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 3 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°