Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Răzvan Ungureanu: Alianţa dreptei se încheagă cu dificultate din cauza orgoliilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 septembrie 2012 ·

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că alianţa de centru-dreapta se realizează cu dificultate din cauza orgoliilor şi este cazul ca acestea să fie mai moderate pentru atingerea scopului final, scrie Mediafax.

El a afirmat, sâmbătă, la Constanţa, că nu au existat deocamdată negocieri în interiorul acestei alianţei legate de proporţionalitatea reprezentării în colegii şi nici compoziţia nominală a listei, acestea fiind chestiuni care vor fi discutate în perioada următoare.

Întrebat dacă nu cumva alianţa de centru-dreapta a pierdut startul faţă de USL, care a trecut deja la negocierea colegiilor, Mihai Răzvan Ungureanu, a recunoscut că există un contratimp politic care trebuie acoperit şi că închegarea alianţei s-a făcut cu dificultate.

"Nu aş spune că pierdem startul, dar e un contratimp politic pe care trebuie să-l acoperim. USL funcţiona oricum dinainte, USL nu avea o problemă de timp cu atât mai mult cu cât calendarul politic al ultimelor trei luni a fost determinat de acţiunile USL-ului. În ceea ce priveşte alianţa dreptei, ea se încheagă cu dificultate şi am spus acest lucru, se încheagă cu dificultate pe seama orgoliilor care nu sunt întotdeauna adecvate scopului final, al tuturor. Sunt un om care consideră că pe seama unui declic strategic vanităţile personale şi orgoliile de circumstanţă ar trebui să fie mult moderate", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Când a fost întrebat despre ale cui orgolii este vorba, liderul Forţei Civice a precizat: "În general vorbesc, lista e prea lungă".

Totuşi, el a explicat că această alianţă trebuie să îşi propună să câştige puterea, iar pentru acest lucru are nevoie de cel puţin 35 la sută din voturile alegătorilor.

"În situaţia în care facem parte dintr-o alianţă, alianţa trebuie să câştige puterea. Asta înseamnă că există cel puţin ţinta celor 35 de procente loc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect USR: Funcţionarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii / Amendă de la 2.000 la 10.000 de lei

News.ro acum 30 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unei iniţiative legislative depusă de senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei. ”Nerespectarea de către org

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 3 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 2 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 3 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°