Medicul care l-a operat prima dată pe „Eroul de la Sevilla”, în 1986, îl încurajează pe portarul care a intrat în Cartea Recordurilor Sursa: AGERPRES
Helmuth Duckadam (53 de ani), portarul de legendă al Stelei, a părăsit ieri Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost internat pentru investigaţii medicale. „Eroul de la Sevilla” n-a scăpat însă de probleme, el fiind nevoit, aproape sigur, să suporte o nouă intervenţie chirurgicală la braţul drept.
„Helmuth are o problemă veche de 26 de ani. Este vorba despre un anevrism şi au intervenit complicaţii locale. În proporţie de 90 la sută, va fi nevoie de o nouă operaţie. Dificultatea operaţiei constă în faptul că există riscul de a se pierde membrul superior drept. Am trimis date la 4 clinici din străinătate, am ţinut să aflăm şi părerea altor colegi din clinici mai performante. Poate există şi alte soluţii”, a declarat ieri colonelul-doctor Cristian Gabriel, şeful Centrului de Boli Cardiovasculare al Spitalului Militar.
„Trebuie să aibă un regim alimentar sănătos şi să nu mai fumeze”
Contactat ieri de EVZ, profesorul doctor Vasile Cândea, medicul care l-a operat prima dată pe Helmuth Duckadam (în 1986), nu crede că „Uriaşul blând” va putea scăpa de o nouă operaţie, dar e convins că va depăşi cu bine momentul. „Nu cred că Duckadam scapă de operaţie, nu ştiu să existe o altă variantă. Într-adevăr, el riscă să-şi piardă braţul, dar sunt convins că totul va fi bine. Acum, s-au perfecţionat tehnicile medicale, faţă de perioada când l-am operat eu pe Duckadam. De acum încolo, trebuie să aibă un regim alimentar sănătos şi să nu mai fumeze. La problema lui, a contat atât faptul că a fumat, dar şi că a mai jucat fotbal după prima operaţie (n.r. - la Vagonul Arad, în perioada 1989-1991)”, ne-a declarat medicul Vasile Cândea.
„România să-şi facă datoria”
În conferinţa de presă pe care a susţinut-o ieri