Perechea Horia Tecău/Florin Mergea a câștigat în trei seturi, scor 6-4, 7-6 (4), 6-1 partida cu Jarkko Nieminen/Harri Heliovaara și România conduce cu 2-1 în întâlnirea de tenis cu Finlanda, contând pentru Grupa I Euro-Africană a Cupei Davis. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Horia Tecău și Florin Mergea au câștigat cu 6-4 primul set al partidei de la Cluj cu finlandezii Jarkko Nieminen/Harri Heliovaara, grație unui break reușit în cel de-al treilea game. Setul doi a fost cel mai echilibrat, echipele trecând, pe rând, la conducere, dar în final, românii au reușit să se impună la tie-break, după care n-au mai avut nicio problemă în a câștiga meciul.
„Dacă eram puțini mai atenți, ne-am fi făcut meciul mai ușor”, a declarat Tecău, la finalul partidei.
Horia Tecău și Florin Mergea au câștigat, în 2003, proba de dublu la juniori a turneului de tenis de la Wimbledon. Cei doi n-au mai jucat, însă, împreună din 2008, de la meciul din Cupa Davis pierdut drastic de România în fața Franței, scor 0-5. Tecău și Mergea s-a acuzat atunci reciproc pentru eșec. După patru ani, Horia Tecău și Florin Mergea au trecut peste conflict și au acceptat să facă din nou echipă pentru România.
Finlandezii au încercat să-i surprindă pe jucătorii români și l-au trimis în teren, alături de Jarkko Nieminen, pe Harri Heliovaara, în locul lui Timo Nieminen, cel anunțat inițial că va juca în meciul de dublu. Tecău și Mergea n-au părut însă deloc „prinși în ofsaid”. De altfel, Tecău a recunoscut, înaintea meciului, că știe totul despre adversari, fiind informat de suedezul Robert Lindstedt, partenerul său din concursurile internaționale de dublu.
În primele două jocuri ale înfruntării din Cupa Davis dintre România și Finlanda, Victor Crivoi a pierdut în trei seturi, scor 5-7, 1-6, 2-6, în fața lui Jarkko Nieminen, iar Marius Copil l-a învins cu 3-6, 6-4, 6-2, 6-4 pe Harri Heliovaara. @N_