Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa îşi doreşte ca Orientul Mijlociu să fie condus de oameni ai păcii

Publicat in Capital, duminică 16 septembrie 2012 ·

Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat duminică la Beirut dorinţa, în timpul slujbei care a reunit sute de mii de persoane, ca Orientul Mijlociu, bulversat în ultimii ani de evenimente fără precedent, să fie condus de oameni ai păcii, potrivit EFE şi AFP.

Din altarul amenajat în aer liber, acoperit cu un covor verde şi înconjurat de cedri, simbol al Libanului, şi de măslini, simbolizând pacea, Suveranul Pontif a declarat că ”a sluji justiţia şi pacea într-o lume în care violenţa nu încetează să-şi extindă cortegiul morţii şi al distrugerilor este o urgenţă pentru a ne angaja într-o societate fraternă, pentru a făuri comuniunea'', potrivit Agerpres.

După ce a parcurs cu papamobilul străzile capitalei, Suveranul Pontif, îmbrăcat într-o mantie verde, s-a urcat în altarul instalat pe esplanada şantierului naval din capitală, sub acordurile imnului religios al ritului maronit.

În discursul său de bun venit, patriarhul maronit, monseniorul Beshara Rai, a declarat că această vizită pastorală, care intervine într-un moment al transformărilor radicale ce ameninţă securitatea şi stabilitatea, este plină de speranţă.

În timpul slujbei, Suveranul Pontif le va înmâna prelaţilor locali documentul religios semnat vineri la Patriarhia Maronită din Harisa. Zeci de mii de credincioşi asistă la slujbă, îmbrăcaţi în alb şi galben, culorile Vaticanului.

Duminică se încheie vizita de trei zile a Papei Benedict al XVI-lea în Liban, prima în această ţară în cei şapte ani de Pontificat.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 12 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 3 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°